Mai organizat, mai productiv

Am inceput sa caut metode sa fiu cat mai productiv, sa muncesc cu cap si sa castig timp. Timpul este cel mai pretios lucru pe care il avem. Trebuie sa invatam sa castigam cat mai mult timp si sa fim cat mai productivi, sa muncim inteligent si rapid, iar timpul ramas sa il folosim pentru ceea ce conteaza cu adevarat. Eu imi folosesc timpul ramas pentru familia mea, pentru scurte vacante sau momente de relaxare.

Aveam o mare problema cu organizarea. Ma trezeam dimineata, mergeam la munca si atat. Ajungeam acasa de la munca si mergeam in living la un film, iar un film se facea doua-trei filme, iar timpul trecea. De multe ori am avut certuri din cauza ca nu aloc suficient timp pentru familie. Pentru ca nu este suficient sa mergi la munca si sa aduci bani. Banii sunt doar un instrument care te ajuta sa intreti o familie, iar iubirea nu se poate cumpara nici cu toti banii din lume, cel putin pentru familia mea.

Trebuie sa aloc mai mult timp familiei, dar cu celalalte lucruri ce pot sa fac? Exact intrebarea asta mi-am adresat-o. Cum pot sa castig timp sa fac tot ceea ce vreau intr-o zi, dar sa si reusesc.

Am cautat cateva solutii pe internet si am gasit una perfecta. In fiecare duminica seara imi planific planul pentru saptamana viitoare, ce trebuie sa fac, care sunt prioritatile, cat timp aloc pentru anumite sarcini si asa mai departe. Incerc cat de mult posibil sa nu fac iesiri inutile, pentru ca, astea inseamna de cele mai multe ori timp pierdut si sunt cateva ore bune. Daca trebuie sa merg sa cumpar ceva ma uit de doua ori prin frigider sau dulapuri sa vad daca mai este nevoie de ceva. In cazul in care gasesc un recipient gol il arunc si il trec pe lista de cumparaturi. Este o metoda buna si am castigat mult timp.

La lucru am decis sa folosesc o aplicatie care imi trimite notificari in fiecare ora cu ceea ce trebuie sa fac. Mi-am organizat foarte bine task-urile si stiu exact ce trebuie sa fac la o anumita ora. Am pus prioritatile prima data, iar lucrurile care nu sunt urgente le-am lasat la sfarsitul programului.

Am castigat ceva dupa ce mi-am facut acest plan de organizare a timpului? Da! Sunt cu peste 200% mai productiv, am mai mult timp liber pentru ceea ce imi place sa fac si petrec mult mai mult timp cu familia.